1altu.blogspot.com

Sub un suspin apasator, asterne-un chip feeric, sub lacrima, indurator, asteapt-un dor edenic. Sub ochii reci, maruntzi, domneste sfant rutina obosit de stropii crunti ce dezveleste tina... Si fericireai vis, si lacrima-l face cosmar, si toate duc spre-un pur abis, de-l gusti il simtzi amar, Dar durere-ai alinata, bratele se-ntind... cu`n sarut pe fruntea-i lata si-o`mbratisare curata.

Nu ma pot regasi, cazut intr-un continuu abis pe tine te vad in poze, in memorie,in vis dar esti doar de neatins, capturata de memorie nu vrea sa te piarda, chiar de-ai ramane istorie. e ca si cum ai rupe parte din mine si tu te-ai usca si ar ramane doar jumatate sufletu spune tu cum sa fac, uite`ma cum innebunesc vorbesc cu o poza parca ar fi chiar ceva firesc si cresc. sperante parca-i primavara`n suflet parca-i toamna ca-i tot ofilit in sunet poate-i doar o iluzie si poate-am avut parte de confuzie si tu ai ramas doar lut.

Raza se-apleaca sa-i mangaie chipul clipa prezenta ii stratifica in tablouri timpul lumina straluceste, si duce-n cer o vraja aripile-angelice pentru ea sta de straja. Tot ce-are in jur, e limpede, pur, apleaca din apa cristal un susur sur, constiinta-ncarcata, descarca-mpacata aura alba cu stropi de sange-i patata. Apoi.. totul,e alb, e simplu si clar cand de-odata,sclipiri de fericiri apar, cand tot ce-si doreste e cu totu`mplinit, azi dimineatza, un copil i-a zambit:)

O seara albastra invaluita in taine si tristete, contur de stih apasator apasa intre spete aripile angelice sunt grele ca fumul greu din horn un strop de suflet ce se scurge, cu mii de cuvinte ce torn. Un fulg alb de catifea preschimba griul pur, din seara albastra tainuita, e alb curat in jur, tristetea e ragaz, in tihna se asterne, si norii poeziei din cer alb pur imi cerne. Starea de beatitudine domneste in palcuri aride, din suflet de copil un foc plapand se-aprinde, si surasul de ingeras, ii simte perfectiunea... acest fulg alb ce moare crunt ce taina imi spunea.

Stralucesc ochii oglinzii, Gandul nu e impacat, dar privind din coltzul grinzii parca tot-i spulberat... Nici soarele nu mai apune, cand sunt posomorat, si lacrima din ochi spune un suflet nou ai omorat. Defapt stau la ferestra, dar parca nu sunt eu, si nu`i o oglire-albastra, ci raza dura de la Dumnezeu. Dar lacrima nu e a mea, iar sufletul e-al ei... si ochin`sangeratzi i`avea cu insumi spinii mei...

Si simt vioara ce`mi canta un cantec lin o nota mai inalta ce-o simt ca pe un spin o lacrima banala isi croieste cararea, un pumn batut in masa ce abunda supararea. Pianul prafuit parca imi pregateste-ocara dar e si melodia ce stinge-n mine fiara e ca un infinit, un film de lung metraj o mare de sentiment ce sparge al meu baraj. Abundentza de lacrimi blocheaza suferintza descarca in bucatzi, imi descarca fiintza un tremur ce m-apasa, goneste si`amagirea de aripa pierduta, ce sterge amintirea.

Seara gri infasoara o zi ingustata, lumina e astupata intr-o cutie uzata, blocul, pustiu, nici linistea nu poate fi sparta o pledoarie tacuta, ce-ascunde o lume agitata. Un bec adormit sta treaz sfarojit, un pres rasucit, isi face treaba`ncremenit, peretii uzatzi parca isi cer o osanda, o usa mizerabila tinde spre o idee rotunda. Scara ce parca infinitul ti`l descopera, se ascunde-n mister ca artistul intr-o opera aer sufocant, agasant si adanc impregnant, parca te arunca brusc, mai tare in neant.

un palpait de sunet apare agitat, lumina se aude in sunetul dilatat fiinta frageda pluteste ca`n palcuri clorofila incerc sa incropesc ceva dar se comprima fila cand raza de neant troneaza in aer omniprezent ochiul contorizeaza ager clapa de pian fina paseste-o gama larga imbraca armistitiul prin tina sa il sparga firul de iarba striga ecoul ruginit de parca ar fi raze in fire de argint un suflet nou asteapta sa isi inceapa rodajul azi fluturele se naste, maine ramane franjul.

Cantaresc, cu luminile stinse si privesc rationez, pierd in zare atitudini ce domneau cutezand,ganduri diforme ca dezamagesc, mi-aminteau, c-as aceleasi ganduri ce le reluau. Chibzuiesc, sa traiesc modest prin slove patindand, ca cel mai slab hocheist si traiesc, dar gandesc ca niste minti bolnave cu raspunsuri firave ca de trombonist. Sarguiesc, sa nu rup corole sa strivesc, cazand pradei, caut ulcele de lut manuiesc, cu teama si cu ura si-mi doresc, ca atunci cand le ating sa fie totul tacut.

In aer pluteste intunericul urii Fiinta omeneasca, fiul razbunarii, Cum pe rana deschisa ataca, Nepasatoare , de suflet te seaca. Ura cu ura, intre ele scrasnesc, Domnie cu domnie usor se sfarsesc, Rugina domneste in bezna rigid, Se invechesc si mor in palcuri de vid. Spaima, cutremur de nient si de vag, Viata e un curs intrerupt de un prag, Lumina e doar un vis, intr-un tunel stramt, Nepasarea domneste in ingerul frant.