1altu.blogspot.com

E-un vis nomad, cancer pe maduva, ca un ger puternic in suflet de vaduva, piroanele apasa puternic pe rana, ochii inchisi, realitatea il sfarama. Da, e-a n a oara cand ma izbeste, e-un gol acolo si nimic nu opreste, sa sfarme`n cenusa, sa deschida usa, sa aeriseasca incaperea`n care domneste capusa. E-o alternativa clara, umila si sigura, dar eu aleg sa alerg pe cararea ambigua, m-a gasit raspunsul incerc sa-l ascult, da-mi trece pe la ureche ca un suier de vant.

Fii demn de radacinile tale sanatoase ei taie crengile, dar seva curge-n venele pioase, fii demn de cei ce-au varsat sange fara vina minciuni vor scoate zilnic dar demnitatea e divina. Fii demn, dar nu-ti tine demnitatea oarba, ei te pateaza cu vin rosu pe camasa alba, fii demn de strabuni, nu de-o gramada de gunoaie, prapastia-i apoape ce duce la oameni de serie. Fii demn de frate, fii demn ca poate tu esti ultima zala din lantul cu dreptate, fii demn cu fruntea lata, fara orgoliu, demnitatea trufasa te va conduce spre doliu.

Scriu pe pumn de ceara-n vara, scriu spre seara, special sa nu dispara, scriu si-n vremuri de apoi, scriu si dupa-n lacrimi moi, scriu si`n tremur scriu din femur, scriu temut scriu de demult, scriu brut si scriu si mut, scriu pentru ce-L nefacut, scriu cu zambet fara ranjet, scriu cu lacrimi fara planset, scriu cu ochii obositi, scriu cu mintea ne-ostenit, scriu cu vraja, fara vrajba, fara urme de otrava, scriu si`n noapte scriu si-n zi, scriu si`n zilele tarzii, scriu pe fuga, scriu pe nori, scriu fara sa fug de noi, scriu pe stanca, scriu in ploaie, scriu pe barca si-n ninsoare, scriu cu pixul scriu cu lacrimi, scriu cu inima de datini, scriu cu creier, scriu tampenii, cate-odata scriu si denii, scriu odata scriu scrisoare, scriu dendata`n nepasare, scriu nonstop, si o sa scriu, si dupa ce vor fi-n sicriu.

Ei bine am intrat si in 2012 anul mult discutat si mediatizat(profitabil pentru unii), un an in care cred ca va veni sfarsitul lumii ca in oricare an, pentru ca sunt de parere ca noi suntem cei care ne decidem sfarsitul in mare masura.Totusi ce vreau sa zic prin titlul poeziei tine mai mult de sfarsitul "umanizarii" noastre.Vizionare placuta(a propriului film): Ti-ai pierdut ratiunea,zilnic cauti doar castigul, in lupta ta cu lumea, castigatorul devine timpul, ai vrea lumea la picioare, cand nu esti stapan pe tine intr-o lume perfecta cauti ceva si mai bine. Vrei aripi, ghid nu-ti mai e constiinta-i trupul, miscari instinctive, doar pentru a-ti atinge scopul, focul, ti-e aprins in ochi, mintea`ntunecata de fum, intr-o salcie lasata, vezi doar un copac nebun. Vrei cu orice pret sa strangi, sa castigi intotdeauna echilibrul naturii face soarele sa-l inlocuiasca luna simti cum vine furtuna, dar nu simti mirosul ploii, ti-amintesti ca, zilnic alterneaza luce...

Pierdut, nu stiu cum si unde ma indrum sau poate stau pe loc, poate stau in drum cuiva, nu stiu, ca toate decurg repede si-n ceata vad mai des decat vad limpede. Si spun ca sunt stresat, rod unghiile. Nu fac nimic, decat pierd noptile aiurea, si nu fac nimic sa schimb ceva, si astept parca planetele a se alinia. Da, recunosc n-am mai ras cu pofta de mult poate-am ciupit de pe mess un zambet mut, si recunosc, si m-am cam indepartat de toate asta nu`mi da motivul sa ma gandesc la moarte. Dar o fac, cam des, depresie si haos, si nu-nteleg nimic si ma indepartez de naos, incet incet lucrurile se dezvolta,uite proportia am pierdut multe doar ca sa-mi castig portia.

Am picurat cu ceara peste mana, am simtit. Am inteles subit ca nu`i de joaca, mi-am amintit, ca florile se ofilesc cu tot cu apa, iar fluturele traieste doar o zi pe pamant dar dupa? Am carat greutati doar crezand c-o sa schimb dar sufletul nu iarta simple gramezi de plumb si n-am simtit nimic, tacerea doar apasa ce faci, ce lasi pe maine iar maine, iti spui lasa... Am incercat sa inteleg nimicuri, si-a durut. Logica s-a lovit de nebunie, dar n-am vrut, ca nu stiam ca-i vorba de iubire, cand n-am gasit raspunsuri, m-am grabit, si ce-am gasit a fost dezamagire.

In aer pluteste intunericul urii, fiinta omeneasca, fiul razbunarii, cum, pe rana deschisa ataca, nepasatoare si de suflet te seaca. Ura cu ura, intre ele scrasnesc, domnie cu domnie usor se sfarsesc, rugina domneste in bezna rigid, se invechesc si mor in palcuri de vid. Spaima, cutremur de neant si de vag, viata-i un curs intrerupt de un prag, lumina-i doar un vis, intr-un tunel stramt, nepasarea domneste-n ingerul frant.