Treceți la conținutul principal

Suferință





E ca un râu rece,în viitură, ce trece prin tine constant,
și împinge pietre continuu, nu te poți apropia, totu-i distant.
Totu-i ca vântul, nu-l vezi, iar ploaia umezește pământul,
iar gândul ca va trece odată și-așteaptă rândul...

Tot în teroare pe-aici nu va mai trece nimic curând.
Trec speranțele, sentimentele reci peste peisaj frânt,
că, ce ascunde realitatea în interior e mai profund,
iar în vâltoare e-un pește, alt gând, alt cânt.

Chiar dacă-i domol, cu siguranță-i revoltător,
iar pentru interpret devine de nesuportat și-asurzitor.
Nu-i leac, nici fleac, e-o punte ce te ține amorțit,
e exact ca morfina, doar că te răpune un pic, câte-un pic.


Citatul zilei: 
Suferinta sparge timpul si orele de repaos. Ea face din noapte dimineata si din dupa-amiaza, noapte. William Shakespeare

Comentarii

  1. Frumos Ionute.bravo ... Versurile + Instrumentalul trezesc ceva in tine !Good JOB!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vis

E-un vis nomad, cancer pe maduva, ca un ger puternic in suflet de vaduva, piroanele apasa puternic pe rana, ochii inchisi, realitatea il sfarama. Da, e-a n a oara cand ma izbeste, e-un gol acolo si nimic nu opreste, sa sfarme`n cenusa, sa deschida usa, sa aeriseasca incaperea`n care domneste capusa. E-o alternativa clara, umila si sigura, dar eu aleg sa alerg pe cararea ambigua, m-a gasit raspunsul incerc sa-l ascult, da-mi trece pe la ureche ca un suier de vant.

Dor de voi

Sudoarea fruntii cade caci viatza nu`i usoara as vrea sa fie totul c-acum odinioara, ai mei parinti in jur, cu sfaruri, vorbe calde, viatza doar un joc, un foc domol ce arde. Cu voi totul a fost un mic paradis, dar tot s-a ruinat, as vrea sa fie vis, si tot ce e in urma sa ramana cosmar, si sa le-adun pe toate intr-un singur amar. Iar lacrima acum, ce pe obraz imi curge, e pentru dor de voi, iar sufletul se frange, si imi aduc aminte cand m-asteptati in prag, ati fost suflete nobile de care mi-este drag. Tu mama esti o raza, ce-nfrigurat ma incalzeste, iar tu tata esti umbra ce incalzit ma racoreste, acum ca sunteti sus eu va simt tot apoape, si dorul meu e pururi pe lacrima din pleoape...
O seara albastra invaluita in taine si tristete, contur de stih apasator apasa intre spete aripile angelice sunt grele ca fumul greu din horn un strop de suflet ce se scurge, cu mii de cuvinte ce torn. Un fulg alb de catifea preschimba griul pur, din seara albastra tainuita, e alb curat in jur, tristetea e ragaz, in tihna se asterne, si norii poeziei din cer alb pur imi cerne. Starea de beatitudine domneste in palcuri aride, din suflet de copil un foc plapand se-aprinde, si surasul de ingeras, ii simte perfectiunea... acest fulg alb ce moare crunt ce taina imi spunea.